O ciorba... ca la mama acasa

Vacantele copilariei intrau pe linie dreapta o data cu primele frunze ingalbenite. Soarele ardea mai putin, vazduhul era mai inmiresmat si cei ai casei parca aveau mai multa vreme sa se adune la masa de pranz, sub crengile celor doi aguzi imbratisati... Iar felul intai era, inevitabil, o ciorba fierbinte si aromitoare...
O ciorba taraneasca aduna in ea tot ceea ce inceputul noului anotimp avea mai bun: morcovi roscovani smulsi din pamantul gras al gradinii si, tot de acolo, ardei dolofani, rosii, cativa cartofi "tineri", cu coaja inca subtire, o ceapa frageda, o lingura de boaba de mazare dulce si pastai de fasole verde... Acestora li se alatura o bucata de piept de vita ori un ciolan de porc, dupa cum se facusera din vreme. 
Carnea o punea bunica la fiert in apa, cu o lingurita de sare, la foc nici prea mare, nici prea mic, sa nu se tulbure supa. Din cand in cand aduna spuma pe o farfurie, cu grija, sa nu ramana nici urma in vasul de pe foc. O ora in capat statea asa, pe langa oala cu carne de pe foc. In timpul asta, zarzavatul si ceapa erau taiate marunt-marunt si calite apoi in untdelemn. Cu o lingura de supa "stingea" apoi zarzavatul infierbantat, lasandu-l sa mai "bolboroseasca" in tigaie un minut ori doua. Il rasturna in supa. Si tot atunci da drumul in oala pastailor de fasole, rupte in bucati nu prea mari. Abia dupa inca o juma' de ceas se aruncau in supa si celelalte: mazarea sprintara, cartofii taiati cubulete, ardeii - in fasii subtiri, rosiile dezbracate de coaja si, la randu-le, taiate. Mai lasa totul sa fiarba dimpreuna, pana ce se inmuiau si cartofii.  
In vremea asta se pregatea borsul. Bors de putina, pe care bunica il facea ea insasi, dupa reteta pastrata din batrani, si il adapostea in chilerul casei mari (loc tainic, de ascunzis, unde nu incetam a ma minuna de tot felul de obiecte de lemn ce straluceau de parca erau lacuite, de cate maini le netezisera - multora nu le stiam numele, nici intrebuintarea, si azi, de-as vrea sa le aflu, poate intr-un muzeu etnografic ar trebui sa intreb). Zeama acra se turna in fir subtire in oala. Si in timpul asta, acrindu-se putin cate putin, supa de pana atunci prindea alt gust si i se cuvenea alt nume: ciorba. Inca un praf de sare, de mai era nevoie. Cateva clocote si... asta era tot. Bunica tragea oala deoparte de pe foc si de pe fundul de lemn lasa sa "ninga" verde leusteanul si patrunjelul tocat.

Delicii in miez de vara

In orasul fierbinte, sub o umbra subtire cat sa stea un om in picioare, o batrana imbie trecatorii cu mere.
Mere santiliesti. Verzi, acrisoare doar cat sa-ti aduca apa in gura. Cu coaja lucioasa si neteda, sa alunece dintele-ntai si a doua oara sa musti mai zdravan, cu ochii pe jumatate inchisi de amintirea unei alte zile, din copilarie. Erau Mosii de Santilie. Femeile ce aveau a pomeni copii morti fara de veste, chemau in ograda fetite si baieti, sa scuture marul de ale carui fructe nimeni nu se atinsese in anul acela. Copiii toti din vecini intrau atunci in curtea noastra si sub marul santiliesc se facea covor de fructe verzi si parfumate. Mancam cu totii pana ni se strepezeau dintii. Apoi, cu sanul camesii plin de fructe, purtand in mani colacii impartiti de bunica si lumanarile aprinse, se duceau pe ulita in sus, fiecare pe la casa lui. Noi, cei din batatura, ramaneam sa pregatim impreuna dulcele ispititor al zilei de Sfantul Ilie: placinta cu mere santiliesti. Bunica facea mai intai aluatul: faina, apa rece si sare. Il batea mult, pana se imblanzea sub mana si se modela ca o bucata de lut. Apoi aducea unt proaspat, pe care-l invelea ca pe un prunc, in aluat. O data, si inca o data... pana cand erau una. In timpul asta, noi, cei mici, luam grija merelor. Le spalam in apa rece, le curatam, le dam pe razatoare. Dar nu ca pe merele domnesti, toamna, pe partea cu dinti marunti, ci pe cea cu o singura crestatura, de le faceam felii subtiri-subtiri. Bunica turna zahar peste ele si, pana sa se topeasca, luam fara stirea ei cate o felie, zdrobind-o usor cu limba de cerul gurii si lasand-o sa alunce pe langa omusor, cu toata dulceata ei. Curand, o parte din aluat sta intinsa cuminte in tava impinsa in cuptorul cald. Coapta pe jumatate, pe ea se tavaleau merele imbaiate in zahar. Mainile bunicii asezau, ca invelinta, restul aluatului, peste ele. Apoi, firesc, degetele impreunate ale dreptei faceau semnul crucii....  
Dinaintea batranei care vinde mere vreau sa cumpar. Si imi aduc aminte ca bunica imi spunea ca femeile mature nu au voie sa manance din mere pana la Sfantul Ilie. Mai sunt ceva zile pana atunci. Dar cumpar merele toate...

Apel umanitar. Ajuta un copil cu autism sa zambeasca! AJuta-l pe Mihnea!

Părinţii au aşteptat mulţi ani să le vină pe lume un fiu. Minunea s-a produs, în toamna anului 2010. L-au botezat Mihnea-Dan. La început, era un puşti precum ceilalţi, zâmbind prietenos, ca într-o reclamă de pampers. Liniştit. Poate mult prea liniştit. Văzându-l crescând alături de verişoara lui, doar cu trei luni mai mare, părinţii au putut observa primele semne ale unui autism sever. Pe măsură ce timpul trecea, lumea din jur îi devenea străina. Nu vorbea, nu socializa, se închidea în universul lui. Medicii au confirmat diagnosticul bolii când Mihnea a împlinit 2 ani şi 4 luni. Avea, deja, întârziere în vorbire, comunicare şi înţelegere. Autismul este o boală care are şanse de vindecare doar în 47% dintre cazuri, dar medicii i-au încurajat pe părinţi: în cazul lui, acţionând rapid, cu un tratament intensiv, sunt 90% şanse ca el să fie recuperat până la împlinirea vârstei şcolare. Citeste mai mult despre acest caz aici, aici si aici. ___________ Astazi este Ziua Internationala de Constientizare a Autismului! O donatie cat de mica pentru ajutorarea acestui copil poate fi semnul ca ai constientizat existenta acestei afectiuni care macina copilaria a 6 copii la fiecare 1000 de nou-veniti pe lume in mileniul III! Nu este o boala ereditara! Este o afectiune adusa de alimentatia gresita a parintilor, de mediul nociv in care traiesc, de stresul de fiecare zi. Parintii lui Mihnea sunt perfect sanatosi, cu o inteligenta peste medie. La fel sunt parintii multor copii autisti. Un copil la fiecare 166 de nou nascuti vine pe lume cu aceasta afectiune. Unii sunt depistati la timp, altii, din nefericire, nu... si pe masura ce vor creste se vor inchide in lumea lor. Trebuie sa facem brese in zidul care-i inconjoara si sa le trimitem dragostea noastra.

Ceaunele iernii de la Ceaunu' Crăpat

Sunt ierni cu zăpadă sau fără, ierni blânde, geroase, ierni lungi ori părelnice. Iarna asta nu e ca toate celelalte; e o iarnă... la ceaun! La un "ceaun crăpat" din care ies aromele mâncării binefăcute. Coborâţi în josul Străzii Franceze din Centrul Vechi şi, aproape de colţ, căutaţi ceaunele cu bucatele tradiţionale româneşti ale iernii. Sunt afară, le descoperiţi uşor, bolborosindu-şi iahnia de fasole, sarmalele cu afumătură, ciorba de burtă şi soteul de hribi. E prima iarnă dupa deschiderea noului restaurant "La Ceaunu' Crapat" când patronul Sorin Aldescu - de altfel, om al muntelui - scoate la stradă fierturile, ceafa cu cartofi prăjiţi, pastrama de berbecuţ şi de miel, împreună cu toate derivatele din carne de porc din gospodăriile ţărăneşti - jumări de casă, slănină, şorici, drob şi misterioşii cârnaţi Q7... Aruncaţi, mai întâi, o privire în ceaune (nu sunt crăpate!), alegeţi-vă meniul şi pătrundeţi, încet, în intimitatea călduroasă a restaurantului, lăsându-vă pradă tuturor simţurilor. Masa dumneavoastră ar trebui să înceapă o-bli-ga-to-riu cu un platou cu zacuscă, pastramă, drob de ciuperci şi urdă de burduf udate cu o glajă de tărie de afine sau cu un păhărel de vin de-al casei. Iar ca să vă săturaţi, trebuie încercată specialitatea casei - carne la garniţă şi miel în unt de oaie cu usturoi sălbatic. Veţi descoperi, într-un sfârşit, că în ceaunele iernii de la "Ceaunu' Crăpat" încap, de fapt, marile valori ale bucătăriei româneşti. Citeste mai mult pe www.albumliterargastronomic.blogspot.com

Album literar-gastronomic: Care este numele singurei fe­mei din lume care a s...

Album literar-gastronomic: Care este numele singurei fe­mei din lume care a s...: Întrebare de 1.000 de puncte la un concurs de cultură generală: Care este numele singurei fe­mei din lume care a scris o carte de bucate ...

Album literar-gastronomic: G.B. Shaw, vegetarianul

Album literar-gastronomic: G.B. Shaw, vegetarianul: La varsta de 25 de ani, scriitorul George Bernard Shaw a devenit ve­getarian. El atribuie aceasta schimbare a habitudinilor sale de viata...

Album literar-gastronomic: Un dineu cu J.F.K., acum 50 de ani

Album literar-gastronomic: Un dineu cu J.F.K., acum 50 de ani: A rămas celebru pentru acest îndemn: „Nu întreba ce poate face ţara ta pentru tine, întreabă-te ce poţi face tu pentru ţară”. Zilele trec...