sâmbătă, 28 septembrie 2013

O ciorba... ca la mama acasa

Vacantele copilariei intrau pe linie dreapta o data cu primele frunze ingalbenite. Soarele ardea mai putin, vazduhul era mai inmiresmat si cei ai casei parca aveau mai multa vreme sa se adune la masa de pranz, sub crengile celor doi aguzi imbratisati... Iar felul intai era, inevitabil, o ciorba fierbinte si aromitoare...
O ciorba taraneasca aduna in ea tot ceea ce inceputul noului anotimp avea mai bun: morcovi roscovani smulsi din pamantul gras al gradinii si, tot de acolo, ardei dolofani, rosii, cativa cartofi "tineri", cu coaja inca subtire, o ceapa frageda, o lingura de boaba de mazare dulce si pastai de fasole verde... Acestora li se alatura o bucata de piept de vita ori un ciolan de porc, dupa cum se facusera din vreme. 
Carnea o punea bunica la fiert in apa, cu o lingurita de sare, la foc nici prea mare, nici prea mic, sa nu se tulbure supa. Din cand in cand aduna spuma pe o farfurie, cu grija, sa nu ramana nici urma in vasul de pe foc. O ora in capat statea asa, pe langa oala cu carne de pe foc. In timpul asta, zarzavatul si ceapa erau taiate marunt-marunt si calite apoi in untdelemn. Cu o lingura de supa "stingea" apoi zarzavatul infierbantat, lasandu-l sa mai "bolboroseasca" in tigaie un minut ori doua. Il rasturna in supa. Si tot atunci da drumul in oala pastailor de fasole, rupte in bucati nu prea mari. Abia dupa inca o juma' de ceas se aruncau in supa si celelalte: mazarea sprintara, cartofii taiati cubulete, ardeii - in fasii subtiri, rosiile dezbracate de coaja si, la randu-le, taiate. Mai lasa totul sa fiarba dimpreuna, pana ce se inmuiau si cartofii.  
In vremea asta se pregatea borsul. Bors de putina, pe care bunica il facea ea insasi, dupa reteta pastrata din batrani, si il adapostea in chilerul casei mari (loc tainic, de ascunzis, unde nu incetam a ma minuna de tot felul de obiecte de lemn ce straluceau de parca erau lacuite, de cate maini le netezisera - multora nu le stiam numele, nici intrebuintarea, si azi, de-as vrea sa le aflu, poate intr-un muzeu etnografic ar trebui sa intreb). Zeama acra se turna in fir subtire in oala. Si in timpul asta, acrindu-se putin cate putin, supa de pana atunci prindea alt gust si i se cuvenea alt nume: ciorba. Inca un praf de sare, de mai era nevoie. Cateva clocote si... asta era tot. Bunica tragea oala deoparte de pe foc si de pe fundul de lemn lasa sa "ninga" verde leusteanul si patrunjelul tocat.

Delicii in miez de vara

In orasul fierbinte, sub o umbra subtire cat sa stea un om in picioare, o batrana imbie trecatorii cu mere.
Mere santiliesti. Verzi, acrisoare doar cat sa-ti aduca apa in gura. Cu coaja lucioasa si neteda, sa alunece dintele-ntai si a doua oara sa musti mai zdravan, cu ochii pe jumatate inchisi de amintirea unei alte zile, din copilarie. Erau Mosii de Santilie. Femeile ce aveau a pomeni copii morti fara de veste, chemau in ograda fetite si baieti, sa scuture marul de ale carui fructe nimeni nu se atinsese in anul acela. Copiii toti din vecini intrau atunci in curtea noastra si sub marul santiliesc se facea covor de fructe verzi si parfumate. Mancam cu totii pana ni se strepezeau dintii. Apoi, cu sanul camesii plin de fructe, purtand in mani colacii impartiti de bunica si lumanarile aprinse, se duceau pe ulita in sus, fiecare pe la casa lui. Noi, cei din batatura, ramaneam sa pregatim impreuna dulcele ispititor al zilei de Sfantul Ilie: placinta cu mere santiliesti. Bunica facea mai intai aluatul: faina, apa rece si sare. Il batea mult, pana se imblanzea sub mana si se modela ca o bucata de lut. Apoi aducea unt proaspat, pe care-l invelea ca pe un prunc, in aluat. O data, si inca o data... pana cand erau una. In timpul asta, noi, cei mici, luam grija merelor. Le spalam in apa rece, le curatam, le dam pe razatoare. Dar nu ca pe merele domnesti, toamna, pe partea cu dinti marunti, ci pe cea cu o singura crestatura, de le faceam felii subtiri-subtiri. Bunica turna zahar peste ele si, pana sa se topeasca, luam fara stirea ei cate o felie, zdrobind-o usor cu limba de cerul gurii si lasand-o sa alunce pe langa omusor, cu toata dulceata ei. Curand, o parte din aluat sta intinsa cuminte in tava impinsa in cuptorul cald. Coapta pe jumatate, pe ea se tavaleau merele imbaiate in zahar. Mainile bunicii asezau, ca invelinta, restul aluatului, peste ele. Apoi, firesc, degetele impreunate ale dreptei faceau semnul crucii....  
Dinaintea batranei care vinde mere vreau sa cumpar. Si imi aduc aminte ca bunica imi spunea ca femeile mature nu au voie sa manance din mere pana la Sfantul Ilie. Mai sunt ceva zile pana atunci. Dar cumpar merele toate...