marți, 17 martie 2009

Gondola sau arca gusturilor?

Pentru al doilea an, Carnavalul veneţian (13-14 febru­arie 2009) va sta sub semnul celor "şase simţuri". Şase simţuri, şase cartiere. Sensation! Şi tot ca anul trecut, Cannaregio va fi acel "sestiere" unde va fi "onorat" gustul bucatelor specifice cetăţii lagunare. Un motiv în plus, pentru noi, de a face din nou un scurt pelerinaj pe străzile Serenissimei.
Din gondola veneţiană ne vom "teleporta" apoi la Lyon, în vechiul burg al gusturilor fine, acolo unde la Bocuse d'Or, anul acesta, pe primul loc s-a clasat nu un francez, ci... un chef scandinav. Semn că arta culinară aparţine lumii întregi.
În fine, vom reveni acasă în "arca gusturilor", acolo unde mişcarea internaţională "slow food" începe să îşi arate interesul şi pentru bucătăria tradiţională românească. În definitiv, cea mai bună mâncare este tot "la mama acasă"!

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 11 februarie 2009

Veneţia gustului


Primul reţetar veneţian, "Libro per cuoco", redactat undeva către sfârşitul anilor 1300, abundă în reţete clasice, deja, pentru începutul Evului Mediu. Între acestea se află şi «biancomangiare», fel de mâncare ce cucerise Franţa şi Italia. Numele şi-l trage de la culoarea pe care o are - albă (bianco) -, datorată ingredientelor principale: laptele şi pulberea de migdale, asociate cu făină de orez, care îi dă o consistenţă gelatinoasă.
Legenda spune că biancomangiare a pregătit şi Matilda di Canossa (viitoare regină a Ita­liei), pentru masa de împăcare dintre Papa Grigorie al VI-lea şi Împăratul Enrico al IV-lea (excomunicat de papă), la 28 ianuarie 1077. Deşi astăzi prepara­tul e cunoscut drept un fel de bu­dincă dulce, în trecut se pregăteau deopotrivă mâncăruri dulci şi sărate, care aveau această de­numire. Un exemplu este şi reţeta din "Libro per cuoco", ce conţine migdale, zahăr, cuişoare, untură şi... carne de pasăre. Pentru 12 persoane, reţeta medievală cere să ai la îndemână: 1200 g migdale, 300 g orez, 4 găini, 600 g untură proaspătă, 450 g zahăr, 35-40 g cuişoare. Cum se pregăteşte? "Curăţă migdalele, păstrează o parte întregi, iar restul macină-le. Diluează pulberea de migdale cu puţină apă şi trece-o printr-o sită. Curăţă orezul, spală-l în apă caldă, lasă-l la zvântat, apoi macină-l fin. Curăţă găinile, taie-le bucăţi, fierbe-le puţin, taie apoi carnea în fileuri subţiri şi frige-le în ulei de floarea-soarelui, la foc mic. Pune pe foc laptele de migdale, după ce ai păstrat deoparte două căni. Când laptele ajunge la punctul de fierbere, diluează făina de orez în laptele rece şi varsă totul în laptele fierbinte. Ia oala de pe foc şi adaugă iute fileurile de găină şi untura, lasă pe foc şi încorporează zahărul, amestecând mereu. Când s-a îngroşat, varsă-l în boluri sau ceşti, presară zahăr, migdale prăjite şi cuişoare. Sosul trebuie să rămână alb ca zăpada, scăzut şi bogat în condimente."

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 11 februarie 2009

Savoarea filmului

Aşa cum v-am obişnuit, Jurnalul de bucătărie nu lipseşte de la nici unul dintre marile evenimente – ale ţării, ale lumii. Săptămâna aceasta, planeta întreagă este dominată de înfrigurarea aşteptării Galei Oscarurilor. Ediţia cu numărul 81. Iar noi ne aliniem tendinţei generale şi vă prezentăm cinci meniuri, tot atâtea câte sunt peliculele nominalizate la categoria "Cel mai bun film". Nu ştim cine va fi câştigătorul, în seara zilei de 22 februarie, dar cu siguranţă dumneavoastră, cititorii, veţi fi cei câştigaţi, explorând noi gusturi şi arome, într-o manieră mai puţin obişnuită.

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 18 februarie 2009

Puck, un "spiriduş" al gastronomiei


Restaurantul Spago’s din Beverly Hills obţinea în 2008 două stele Michelin. Condus de prestigiosul chef Wolfgang Puck, avea să intre în panoplia restaurantelor "de gust" de pe Coasta de Vest datorită preparatelor sale sofisticate, elegante, încântătoare şi, bineînţeles, savuroase. Pentru mulţi, această reuşită nu a fost o surpriză, Puck (iată un nume predestinat pentru un ) fiind de 15 ani şi bucătarul şef care girează unul dintre cele mai importante evenimente mondene ale Galei Oscarurilor, "Governors Ball". Anul acesta, meniul creat de el a fost completat de Sherry Yard, chef-patisier. Dar haideţi să vedem ce vor putea gusta celebrităţile lumii de celuloid, târziu, după ce numele câştigătorilor vor fi fost aflate. Primul pe listă este Somonul afumat Oscar. Din fileurile de peşte, răsucite, Wolfgang Puck a închipuit chiar râvnita statuetă, "înnobilată" cu o linguriţă de caviar. Aşa, învinşii de la fiecare categorie – ca şi cei care au ratat până şi nominalizările – vor putea să aibă fiecare câte un Oscar. Comestibil! Un alt preparat este o statuetă de ciocolată, având drept soclu o cutie de dulciuri, decorată şi ea cu… romburi de ciocolată albă. Pentru că este un bal, iar nu un dineu, va fi organizat un bufet simplu, bazat în special pe hors d’oeuvres, sushi, salate şi sosuri. Meniul cuprinde: miniburgere "Kobe" cu brânză Cheddar veche şi sos remoulade, sos tartar de ton (picant) asezonat cu o mixtură pe bază de susan, pizza cu trufe şi ricotta, rulouri de primăvară cu legume şi sos picant ori stickuri de pui cu oţet de ghimbir negru. O altă categorie o reprezintă preparatele de tip sushi sau cele pe bază de fructe de mare. Nici vegetarienii nu au fost uitaţi, ei putând să se delecteze, de exemplu, cu un rizotto "de primăvară" cu multe legume şi trufe negre.

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 18 februarie 2009

duminică, 15 martie 2009

Postul, într-o lume "pe fugă"


Postul nu-i pentru dietă! Auzim asta de fiecare dată când se apropie marile posturi ale creştinătăţii. Postul e pentru spirit, înainte de a fi pentru trup! Şi totuşi câţi dintre noi astăzi mai ţinem rigorile lui... fie şi numai pentru binefacerile asupra sănătăţii noastre? Într-o lume "pe fugă", mai este postul de actualitate? Noi credem că da. Şi pentru a răspunde acestei întrebări v-am pregătit o ediţie întreagă a Jurnalului de bucătărie.

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 25 februarie 2009

O mănăstire din Basarabia de Sud

Ninsoarea care s-a pornit deodată peste Bucureşti mi-a azvârlit gândurile până, hăt, departe, peste graniţă, într-un sat din Bugeac. Abia ce m-am întors din Ucraina, din Basarabia de Sud, unde, între atâtea dureri mocnite în sufletele bieţilor români rămaşi zălog acolo după Pactul Ribentrop-Molotov (când întreaga Basarabie istorică a fost dată în mâna bolşevicilor), mi-a fost dat să trăiesc emoţii puternice.
La Borisăuca, în raionul Tatarbunar, în mănăstirea înălţată acum un veac, maica stareţă - o basarabeancă viguroasă, de loc de pe lângă Cahul - avea să-mi vorbească despre drumurile ei la Agapia şi Văratec, ca şi despre puţinele cărţi bisericeşti cu slovă românească de pe care citeşte, când şi când, textele religioase. În mănăstire, maicile sunt de trei naţii - română, rusă şi ucraineană -, iar cântările se fac în slavonă, "limba bisericii de Răsărit". Chiar şi la avizierul mănăstirii toate înştiinţările sunt în ruseşte. Pe o coală stă scris, de exemplu, că mănăstirea vinde lapte, brânză şi ouă. "Avem gospodăria noastră - vite, păsări, grădinuţă... Ne gospodărim cum putem şi mai vindem din munca noastră, să scoatem câte ceva pentru nevoile mănăstirii", îmi spune. De altfel, lapte, brânză şi smântână monahiile mănâncă rar, căci zilele de postire sunt multe, iar în curând va începe şi Postul cel Mare, "când, după canoane, nu vom găti nici măcar cu oloi, iar în zilele sorocite vom ţine post cu pâine şi apă".
Cât despre bucate, maica îmi zice că se pregătesc "cât mai simple, căci trebuie doar să stâmpere foamea şi să-ţi dea putere de muncă, nu să fie răsfăţ!"

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 25 februarie 2009

Un meniu pentru fiecare


Cinci bucătari, cinci maeştri ai artei culinare au răspuns provocării noastre de a crea cinci meniuri speciale pentru ziua de 8 Martie. Doamnelor, tot ce aveţi de făcut este să alegeţi profilul care vi se potriveşte. Vă place stilul melancolic-desuet ale Bucureştiului interbelic sau, dimpotrivă, vă simţiţi o femeie puternică, a zilelor noastre? Sunteţi o femeie tradiţionalistă, care ţine la valorile postului, sau una focoasă, temperamentală, latino? Ori poate aveţi idealuri înalte şi vă place gastronomia sofisticată? Dacă v-aţi (auto)definit, daţi pagina şi căutaţi meniul care vi se potriveşte.

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 4 martie 2009

Răsfăţ de martie

În martie ne place să fim răsfăţate. Şi de ce n-ar fi aşa, când până şi natura ne mângâie cu raze moi şi ne înmiresmează zilele cu parfum delicat de lăcrămioare ori cu puternice accente de zambile? Eu, sincer să spun, prefer efluviile care vin dinspre bucătărie. Aroma pâinii coapte din fiecare dimineaţă (darul soţului meu, care şi-a luat drept "aliat" o maşină de făcut pâine). Ceşcuţa de espresso, care are darul de a-mi trezi mintea şi pe care, de multe ori, o beau cu ochii închişi (câteodată, când reuşesc să-i deschid, el este deja plecat spre job-ul lui şi-atunci întind mâna după telefon şi îl sun: "Ai plecat? Mulţumesc pentru cafea, dragul meu!").
Mai sunt puţinele dimineţi în care împart micul dejun cu fiica mea – asta dacă nu s-a trezit cumva mai devreme şi nu e plecată deja la facultate, la cursuri... Până la urmă, sunt cea mai răsfăţată din casă, dimineţile sunt numai ale mele, pot să mă distrez ascultând muzică şi gătind bunătăţi de care să se bucure ei, la amiază sau seara, când eu încă sunt în redacţie, pregătind revista cea nouă pentru domniile voastre. Târziu, când intru din nou pe uşa căminului, descopăr că în bucătărie roboteşte cineva... Da, salata uşoară, pentru serile mele de regim – e prea târziu să mai încerc gustul bucatelor gătite – o pregăteşte tot soţul meu.
N-aş zice că ştie, neapărat, ce mi-aş dori să savurez la ora aceea înaintată. Mai degrabă ştie ce trebuie să mănânc şi câteodată îşi cere iertare că mă supune la "tortura" bucatelor "de dietă" şi-a micilor cicăleli îndreptate împotriva poftei mele de dulciuri. Da, mi-aş fi dorit o prăjitură... poate o savarină, cu gustul celor din copilărie. Dar nu e nimic ofensator în a fi invitat să mănânci o porţie zdravănă de salată. Aş zice chiar că tot un răsfăţ este... să ştii că există pe lume un om care are grijă de sănătatea ta.

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 4 martie 2009

joi, 12 martie 2009

Foaie verde, vin pelin


Vă invităm să luăm masa în familie, acasă la fraţii noştri, românii din Basarabia de Sud, astăzi parte componentă a statului ucrainean. I-am vizitat şi noi, în urmă cu puţină vreme, şi am cules de la ei ceva reţete, dar mai ales amintiri şi cuvinte de dragoste. Şi-un cântec vechi românesc, care spune totul despre dorurile lor: "Foaie verde, vin pelin,/ Vai de copilul străin / Când ajunge la stăpân./ El lucrează cu dreptate/ Şi mâncare tot deoparte./ Săraca măicuţa mea,/ Era bună, era rea,/ Făceam bine, făceam rău/ Ea-mi zicea: copilul meu.../ Dar străinul îi străin/ Nu-ţi face voia deplin./ Rău îi, mamă, prin străini/ Ca noaptea prin mărăcini,/ Rău îi, mamă, prin duşmani/ Ca noaptea prin bolovani".

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 11 martie

Un borş de găină cu tăiţei de casă, ca în sudul Basarabiei

Cele câteva zile petrecute în Basarabia de Sud, cu densitatea lor de întâmplări, cu oamenii pe care i-am întâlnit şi care m-au captivat cu poveştile lor, vor rămâne pentru totdeauna gravate în memorie. Istorii şi locuri pe care le credeam cunoscute din cărţi şi-au definit imaginea şi au prins viaţă prin oamenii lor.
Ştiu de pe acum că mă voi întoarce în sudul Basarabiei, de dragul unor oameni precum moş Arhip din Borisăuca ori Nicolae Moşu din Tatarbunar, pentru moş Nichita, Ion Culcia, Viorel Popescu sau Alexandru Cepoi din Erdec-Burnu, pentru moş Toader şi mătuşa Dochia Ştiucă din Babele sau pentru vrednicul primar al locului, tânărul literat Grigore Cozma. Acum, pofticioasă cum mă ştiţi, mărturisesc şi că m-aş întoarce pentru încă un blid cu borş de găină cu tăiţei de casă, pregătit după reţeta locului. O zeamă făcută dintr-o găină de-un an, nici prea tânără, nici prea bătrână, ci numai atât cât să fie grasă, de să vezi steluţele strălucind în zeamă, la care mai adaugi ceva legume - ceapă, morcov, rădăcină de pătrunjel - şi musai o crenguţă de cimbru, pusă la fiert o dată cu carnea. De acrit se acreşte cu borş de casă, făcut cu huşte opărite, în putineiul păstrat la cald vreo două zile. Tăiţeii, făcuţi din făină şi ou (de asemenea, ou de ţară, cu gălbenuşul cum îi aurul), se pregătesc cu vreo două zile înainte şi se zvântă, ca să nu se lipească atunci când îi fierbi. Se adaugă în oală mai târzior şi se lasă să fiarbă cât să se umfle. De aromat, borşul acesta basarabean merge cu leuştean, pătrunjel şi mărar, dar la vremea asta, când se desprimăvărează, se mai poate adăuga leurdă - sau usturoiul ursului -, în vreme ce pe timp de vară nu-i strică o mână de măcriş... acrişor. La masă se-aduce cu smântână şi ceapă uscată, zdrobită cu pumnul. Bătrânii spun că odată se punea un castron mare în mijlocul mesei joase, cu trei picioare, şi de acolo mâncau, rânduindu-se, întâi bătrânii, apoi părinţii, apoi copiii mai mari, care mergeau la câmp, şi la urmă cei mai mititei.

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 11 martie 2009

marți, 10 martie 2009

Foaie pentru suflet, cultura si piper

Jurnalul de bucatarie a pornit de la sintagma: gastronomie afectiva, o (re)cunoastere cu inima a unui teritoriu care parea sa fi intrat de mult in banalitate: propria noastra bucatarie.
Impregnat de farmecul povestilor - caci, asemeni altor publicatii care au iesit de sub tipar sub semnul Jurnalului National si acesta se prevaleaza de nevoia de story a cititorilor din Romania - Jurnalul de bucatarie propune o lectura pe mai multe paliere. Pe de o parte sunt reportajele care te prind cu farmecul lor, cu bogatia de imagini si de informatie. Pe de alta parte sunt retetele. Multe si pe toate gusturile, raspandite prin toate paginile, dar si adunate in opt pagini compacte, 32 de retete cu totul.
SUFLET. Reportajele noastre, dintre cele mai variate - de la amintirile unui mare actor, Eusebiu Stefanescu, care ne propune si o reteta apetisanta: Salaul Bonne-Femme, pana la incursiuni in universul culinar peruan, cu fascinatia legendelor sale fac din gastronomie un spatiu spiritual autentic. Veti putea citi un emotionant reportaj intr-una dintre manastirile Basarabiei si un reportaj ""de sezon"", in mustariile Capitalei.
CULTURA. Un interes aparte l-am aratat insa adevaratei vedete a acestui prim numar: Stiuca umpluta. Toate tainele si trucurile unui preparat fascinant, gefilte fishm, a carui reteta se cunoaste inca din era talmudica, o reteta "ecumenica", i-am spus noi. Am putea defini aceasta noua publicatie cu sintagma "cultura si piper". Acesta este si titlul uneia dintre pagini, unde veti gasi o surprinzatoare cronica de teatru la una dintre recentele premiere bucurestene, "Peste cu mazare" (Theatrum Mundi), cu inegalabila Olga Tudorache in rolul principal, dar si o reinterpretare a unui cunoscut tablou al pictorului Theodor Pallady.
PIPER. Nu sunt uitate nici tinerele gospodine, carora le sunt dedicate doua pagini de sfaturi practice - Invataturile matusei si Ochiul soacrei -, e satisfacut si interesul fiicelor Evei pentru propria infatisare, iar pentru cei care cred in influenta astrelor am pregatit doua pagini de Horoscop gastronomic.
Jurnalul de bucatarie pune mare pret pe opiniile domniilor voastre, de aceea va asteptam cu mare interes scrisorile. Si, mai ales, retetele! Promitem sa le citim, sa le preparam si sa le publicam!

COLECTIA DE RETETE
Jurnalul de bucatarie contine opt pagini de retete (pag. 15-22), grupate pe culori, dupa cele patru retete de baza: rosu - preparate din carne, verde - preparate din legume, albastru - preparate din peste, galben - preparate dulci. Veti putea astfel sa le colectionati fie in formatul paginii, scotandu-le pur si simplu din revista pe cele care contin retete si perforandu-le; fie decupandu-le, urmarind cele patru culori, si punandu-le in coperti separate, in functie de ingredientele de baza. messengerprinteazarecomandacomenteaza