De primăvară, de Florii

Naşu’ Florin, finu’ Florin… Caut în agendă numele celor pe care trebuie să-i felicit duminică. Citind numele, la rînd, constat că peste aniver­sările unora am trecut în tăcere – şi asta nu fiindcă mi-ar fi fost mai puţin dragi; dar timpul fuge şi, vorba unui prieten: “Acu-i luni – vine Crăciunu’, acu-i sîmbătă – mîine-i Paştele; cînd trec zilele-ntre ele, n-ai vreme să afli”. Simt că am de recuperat sărbătorile pierdute, de făcut urările uitate, de dăruit cadouri cumpărate şi rămase-ntr-un colţ al casei. “Mîine, dacă nu mîine, atunci duminică, trec şi pe la amicul «x», ori pe la vărul «y» să-i duc darurile”, îmi zic. Zilele se leagă, una de alta, şi, nu ştiu cum, la un moment dat se-mpîslesc, iar borangicul vieţii se face gros şi impenetrabil, precum postavul. Duminica asta sunt Floriile – şi fiindcă, pentru mine, toţi cei dragi au nume de floare, cînd îi alint, cred că pot recupera aniversările toate urîndu-le acum să fie fericiţi.

In Jurnalul National, Jurnalul de Bucatarie din 16 aprilie 2008

Madonna din Grădină

După o vizită, în zori, prin fabuloasa pescărie veneţiană, din apropierea Podului Rialto, revenim la una dintre vechile pofte: o porţie mare de sepie veneţiană, gătită cu sosul acela savuros din cerneala “animalului” şi alături cu feliuţe elegante de polenta, coapte pe grătar. Orele sînt încă foarte “mici” şi, oricît ne-ar răzbi foamea şi ne-ar năpădi dorurile, înţe­legem că trebuie să ne amînăm plăcerea pînă spre ora prînzului, cînd poutem alege un restaurant “à la car­te” (unde preparatul cu pricina costă vreo
15-20 de euro) ori putem rătăci pe străzi, în căutarea unei locande cu un meniu “turistico” din care să nu lipsească sepia “în manieră veneţiană”. Într-un fel, ne face bine plimbarea aceasta matinală. Nu aveam încă imaginea “mijitului de zi”, aici, în Cetatea Lagunară. Rătăcim prin labi­rinturi şi, în fine, zărim piatra înflorind tranda­firie sub razele soarelui, a bise­ricii della Madonna dell’Orto (ocrotitoare a grădinilor), nu departe casa pictorului Jacopo Tintoretto. Altarul – vegheat de sfinţi şi îngeri pictaţi de maestrul din veacul al XVI-lea. Preotul aşezămîntului ne îndeamnă să ne rugăm, în cămăruţa alăturată, la statuia Madonnei din Grădină, cea care dă şi numele bisericii. “Are o istorie fascinantă. A fost sculptată de un artist veneţian pentru a împodobi o altă bise­rică, însă celui care a comandat-o nu i-a plăcut ce a ieşit. Madonna şi pruncul ei au fost «exilaţi» într-o grădină de zarzavat. Au trecut secole şi, într-o zi, cineva a descoperit-o şi a adus-o aici. Vedeţi cît de erodată este piatra? Sînt urmele lăsate de ume­zeala sărată a lagunei…” Cînd ieşim, e deja prînzul. O luăm la pas pe Fondamente de la Mise­ricordia, spre restaurantul prie­tenului nostru, Roberto (alias Nico Santoro), unde ştim sigur că vom găsi şi sepia “col nero alla veneziana”, şi-o anghilă gătită de Pepino, chef-ul de la “La Fondamenta”.

In Jurnalul National, Jurnalul de Bucatarie din 16 aprilie 2008