În martie ne place să fim răsfăţate. Şi de ce n-ar fi aşa, când până şi natura ne mângâie cu raze moi şi ne înmiresmează zilele cu parfum delicat de lăcrămioare ori cu puternice accente de zambile? Eu, sincer să spun, prefer efluviile care vin dinspre bucătărie. Aroma pâinii coapte din fiecare dimineaţă (darul soţului meu, care şi-a luat drept "aliat" o maşină de făcut pâine). Ceşcuţa de espresso, care are darul de a-mi trezi mintea şi pe care, de multe ori, o beau cu ochii închişi (câteodată, când reuşesc să-i deschid, el este deja plecat spre job-ul lui şi-atunci întind mâna după telefon şi îl sun: "Ai plecat? Mulţumesc pentru cafea, dragul meu!").
Mai sunt puţinele dimineţi în care împart micul dejun cu fiica mea – asta dacă nu s-a trezit cumva mai devreme şi nu e plecată deja la facultate, la cursuri... Până la urmă, sunt cea mai răsfăţată din casă, dimineţile sunt numai ale mele, pot să mă distrez ascultând muzică şi gătind bunătăţi de care să se bucure ei, la amiază sau seara, când eu încă sunt în redacţie, pregătind revista cea nouă pentru domniile voastre. Târziu, când intru din nou pe uşa căminului, descopăr că în bucătărie roboteşte cineva... Da, salata uşoară, pentru serile mele de regim – e prea târziu să mai încerc gustul bucatelor gătite – o pregăteşte tot soţul meu.
N-aş zice că ştie, neapărat, ce mi-aş dori să savurez la ora aceea înaintată. Mai degrabă ştie ce trebuie să mănânc şi câteodată îşi cere iertare că mă supune la "tortura" bucatelor "de dietă" şi-a micilor cicăleli îndreptate împotriva poftei mele de dulciuri. Da, mi-aş fi dorit o prăjitură... poate o savarină, cu gustul celor din copilărie. Dar nu e nimic ofensator în a fi invitat să mănânci o porţie zdravănă de salată. Aş zice chiar că tot un răsfăţ este... să ştii că există pe lume un om care are grijă de sănătatea ta.
In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 4 martie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu