În Săptămîna Luminată, pasul e mai uşor, căci şi inima ţi-i mai uşoară. Asta am învăţat de-acasă, din primii ani ai copilăriei: după ce te-ai spovedit şi te-ai împărtăşit – după ce ai împărtăşit cu cei din jur minunea sfîntă a Învierii – te simţi mai uşor decît borangicul. În Săptămîna aceasta a Paştelui, cînd cerurile, după tradiţie, sunt deschise, păcatele cele grele se fac uşoare precum fulgul. Revenind acasă, de pe meleaguri binecuvîntate, de la Meteorele cele bătute cu pasul de schimnici, primul lucru pe care îl fac este să coc o pîine. Mare, frumoasă, aurie. Şi aromată… Căci aromele pîinii acesteia din Săptămîna Luminată sînt un secret pe care-l păstrez de demult. Însă acum, că nu sîntem pe pagina aceasta de revistă decît noi – eu şi voi – parcă v-aş dezvălui ceva din taina aceasta blîndă. Să zicem că aluatul se face ca oricare altul: din făină cernută, să capete şi ea greutatea insesizabilă a aerului, din ouă cu gălbenuş de soare, din lapte dulce precum zîmbetul zorilor în care a fost muls. Cu plămădeală din drojdii proaspete. Cu apă şi sare, fără de care nimic nu se face. Da, şi cu “miroase”. După cît de luminoase mi-au fost zilele, după locurile pe care le-am învelit cu privirea, după oamenii a căror bătaie de inimă a ţinut ritmul bătăilor mele de inimă – după acestea toate îmi aleg aromele anului. Coajă de lămîie şi portocală, să miroasă a sud blînd. Chitră ori mastih de Chios, să mă legene apele spre o insulă grecească. Piper ori cuişoare, să-mi aducă asprimi picante amintirile, într-un an viitor. Vanilie – pentru vise lîncezind la soare, fistic – pentru călătorii departe. Şofran – să-mi aurească zilele şi să-mi aducă prietenia sălbatică a munţilor. Seminţe de busuioc, să-mi ţin iubirile aproape… Dintre acestea, ori din alte neştiute mirodenii ale lumii, îmi aleg aroma unică a pîinii din Săptămîna Luminată.
In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 30 aprilie 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu