Căteva zile de vacanţă, toamna asta, le-am destinat finalizării unei cărţi la care lucrez de ceva vreme: reeditarea "Dictaturii gastronomice" a lui Constantin Bacalbaşa. Prilej să "cotrobăi" prin bibliotecă in căutarea anecdoticii legate de denumirea sau devenirea vreunui fel de măncare. Şi cum ajunsesem către sfărşitul cărţii, creionul s-a poticnit, in corectură, de-o reţetă "dulce-dulce": Turtă umplută cu frangipan. Inainte de a vă reda reţeta in sine, impulsionată şi de tema acestui număr aniversar, aş lăsa condeiul să scrie istoria "frangipanei", o cremă fiartă, obţinută din lapte, făină, ouă, unt, zahăr şi migdale pisate. Frangipana işi leagă numele de cel al unui cunoscut parfumer italian, stabilit la Paris in veacul al XVII-lea. Il chema Frangipani şi se spune că ar fi creat un parfum pentru mănuşi, avănd la bază aromă de migdale amare. Inspiraţi de acest parfum, patiserii au inventat, la răndul lor, o cremă de migdale, pe care au numit-o "frangipana". Familia Frangipani nu era străină de domeniul gastronomiei. La Roma, pe vremea Papei Grigorie cel Mare, papalitatea deţinea monopolul grăului, iar brutarii care se aflau in graţiile Papei s-au imbogăţit. La inceput, o familie de brutari, Frangipani, işi datorează averea acestei situaţii. Ea a readus in actualitate vechiul dicton latin "panem et circenses", pentru că in perioadele de secetă şi foamete ale Romei a reuşit, distribuind păine gratuit săracilor, să capete susţinerea plebei, astfel incăt politicienii şi Papa să se teamă de forţa ei. Dar să lăsăm istoria deoparte şi să aflăm reţeta, aşa cum a notat-o Bacalbaşa: "Faci un aluat ca pentru turta cu mere. Umplutura se face astfel: pune intr-o cratiţă două linguri de făină amestecată cu trei ouă; cănd totul va fi bine amestecat, pune pe foc şi lasă să fiarbă o jumătate de ceas, amestecănd ca să nu se lipească de fund. Adaugă 50 g de zahăr pisat, puţină apă de flori, 50 g migdale pisate, amestecă bine şi intinde intre două foi de aluat, pune la cuptor. Intr-o jumătate de oră este gata".
In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 17 octombrie 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu