Unde sunt catifelatele, aromatele, picantele zacuşti, pentru pregătirea cărora nevestele-şi trimiteau bărbaţii, cu noaptea in cap, la piaţă, să cumpere cele mai dolofane vinete, cei mai infocaţi gogoşari, cele mai grăsulii şi rotunjoare roşii, cei mai aromaţi morcovi, cele mai pietroase cepe...?
După săptămăni şi luni in care numai soaţelor le revenise "rolul" de a se tărgui prin pieţe cu ţărănci vajnice şi ţărani pişicheri, uite că li se-ntorcea, era răndul lor, al bărbaţilor, să aleagă marfa cea mai bună, să vadă dacă nu cumva negustorul fură la căntar (dar vigilenţa unuia şi viclenia celuilalt erau uitate după primul tas căntărit...), să drămuiască fiecare leuţ, tot măsurănd cu ochii lista cu care-au venit de-acasă. Că, de cumva se-ntămpla să mai uite vreun fir de ţelină, ori vreo căpăţănă de usturoi, atunci, oricăt de obosiţi ar fi fost, nevestele cele aprige ii trimiteau din nou in viermuiala pieţei s-aducă şi ce lipseşte... Ei, dar după efortul ăsta matinal, munca lor era gata. Pretextau ceva, o şedinţă urgentă cu şeful, şi greul din bucătărie nu mai era al lor! Poate, cel mult, să fi gustat, la urmă, din zacusca incă fierbinte, intinsă pe-o bucată zdravănă de păine... "Cum e bărbate, iţi place?" - intreba ea. "Ihămmm", ingăima el cu gura plină, parcă simţind o uşoară arsură pe limbă. Şi nu ştia de era din pricina ardeilor iuţi-iuţi pe care-i cumpărase de la o bătrănică guralivă, care se jurase că ardeii ei sunt "picanţi numai căt trebuie, să nu-ţi cauzeze pipăreala la stomac", ori era de la graba cu care dusese la gură zacusca aceea fierbinte, luată cu lingura de lemn din tuciul ce incă forfotea! Povestea asta-i de demult. Şi intrebarea mea revine: Unde sunt zacuştile de-anţărţ? Că-n rafturile frumos rănduite din supermarket parcă n-au "gustul acela"...!
In Jurnalul National, Jurnalul de Bucatarie din 3 octombrie 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu